Opticaster

Opticaster este software-ul inteligent Tesla conceput pentru a maximiza beneficiile economice și obiectivele de sustenabilitate în cazul resurselor energetice distribuite. Fiind motorul principal de învățare automată și optimizare pentru software-ul energetic Tesla, acesta prognozează și optimizează energia în timp real. Managerii de facilități, proprietarii de companii și dezvoltatorii de energie regenerabilă folosesc Opticaster pentru a reduce cheltuielile cu energia, pentru a mări consumul de energie regenerabilă și pentru a furniza energie curată în rețea în perioadele de necesitate. Opticaster face parte din Autonomous Control, suita Tesla de soluții software de optimizare.

Opticaster a acumulat peste o sută de milioane de ore de experiență operațională, oferind economii operaționale și venituri din servicii de rețea în valoare de zeci de milioane de dolari pentru mii de clienți Tesla la nivel global.

Învățare automată și optimizare

Echipa Tesla de ingineri cu experiență în învățarea automată, ingineri de optimizare și experți în servicii de rețea a creat o bibliotecă de algoritmi sofisticați, care stabilesc comportamentul complex optim de distribuire a bateriilor, atât pentru Opticaster, cât și pentru produsele Autobidder.

Algoritmii se bazează pe numeroase tehnici matematice, inclusiv statistici clasice, învățare automată și optimizare numerică. Biblioteca include funcționalitatea necesară pentru a efectua:

  • prognoza sarcinii;
  • prognoza de generare;
  • optimizarea distribuției;
  • gestionarea sarcinii.


Strategiile Opticaster sunt comparate și îmbunătățite în mod continuu, pe baza celor mai recente îmbunătățiri și actualizări aduse modelelor de consum de energie. Controlul adaptiv inteligent al Opticaster le permite clienților să-și atingă obiectivele de afaceri fără supravegherea sistemului de stocare a energiei.

Economii automate la utilități

Opticaster automatizează gestionarea cheltuielilor cu energia prin comutarea autonomă a consumului de energie la perioade mai ieftine și prin reducerea costurilor în perioadele de vârf. Acesta utilizează în mod inteligent structurile tarifare complicate din numeroase zone de utilități și piețe de energie. În plus, Opticaster le permite consumatorilor de energie să respecte restricțiile operaționale, pentru a beneficia de valoarea inițiativelor de stocare a energiei.

Structurile tarifare acceptate în prezent includ, fără limitare:

  • tarife în funcție de cererea zilnică, lunară și anuală;
  • tarife de energie în funcție de ora utilizării și de cerere;
  • tarife de energie în timp real;
  • tarife în funcție de cerere la nivelul rețelei.

Participarea la serviciile de rețea

Pe lângă optimizarea cheltuielilor cu energia la nivel de locație, Opticaster le permite clienților să-și folosească resursele energetice pentru a furniza servicii valoroase în rețea. Opticaster rezolvă cazuri de utilizare complexe, care combină mai multe fluxuri de venituri, respectând totodată limitele de export ale locației, randamentul și restricțiile privind rezerva.

După înscrierea unei locații într-un program de agregare sau de servicii de rețea, Opticaster preia semnalele speciale de preț trimise over-the-air către locația respectivă. De exemplu, o solicitare privind răspunsul la cererea de energie poate fi trimisă cu 24 de ore în avans. Semnalul de distribuție este trimis către operatorul locației, unde Opticaster îl va prelua și va ajusta în mod optim programul de distribuție din ziua respectivă, pentru a genera cea mai mare valoare prin intermediul distribuției optimizate. Opticaster este esențial pentru operațiunile centralei electrice virtuale (VPP) controlate de Tesla din Massachusetts și Australia de Sud.

Performanță de încredere

Fiecare locație Tesla este dotată cu Opticaster pentru toate liniile de produse Powerwall, Powerpack și Megapack. Opticaster oferă o tehnologie de calcul edge extrem de eficientă, care garantează o disponibilitate ridicată și un răspuns rapid al controlului autonom, indiferent de conectivitatea celulară. Îmbunătățirile performanței și prețurile personalizate pot fi transmise fără probleme către locație prin infrastructura cloud securizată a companiei Tesla, dacă este necesar. Prin arhitectura sa coordonată de la nivel local și de pe partea de server, Opticaster oferă o soluție foarte flexibilă și fiabilă într-un scenariu energetic aflat în permanentă schimbare.

Aflați mai multe despre Opticaster

Contactați-ne pentru a afla mai multe despre sistemul Opticaster și despre suita completă de software Energie Tesla.